(n. 24 ianuarie 1921, București – d. 5 noiembrie 2009, Galați) pictor român.

Format la școala marilor maeștri Camil Ressu și Jean Alexandru Steriadi în cadrul Academiei de Belle-Arte din București (1940-1945), Nicolae Spirescu și-a completat studiile la Seminarul Pedagogic din capitală. Urmând îndemnul mentorului său, Camil Ressu, artistul s-a stabilit ulterior la Galați, oraș căruia i-a dedicat peste șase decenii de efervescență creativă și pedagogică. Prezență activă în viața orașului Galați, a predat desenul în instituții de prestigiu precum liceele „Costache Negri”, „Vasile Alecsandri” și „Dimitrie Cuclin”. În 1951, a pus bazele Cenaclului Artiștilor Plastici local, alături de figuri emblematice ca Nicolae Mantu și Lola Schmierer Roth. Recunoscut prin numeroase premii și expoziții de anvergură în țară și peste hotare, Spirescu a fost onorat în 2006 cu titlul de Cetățean de Onoare al Galațiului, cu doar trei ani înainte de trecerea sa în eternitate.

Cronologie sumară

  • 1940-1945 Studii: Academia de Arte Frumoase București, clasa prof. Camil Ressu.
  • 1945-1946 Seminarul Pedagogic Universitar, București.
  • 1946-1983 Profesor titular, Galați.
  • 1951 Membru Uniunea Artiștilor Plastici din România.
  • 1952 Este numit asistent onorific la Institutul de Arte Plastice București. Renunță la cariera universitară în favoarea mirificului peisaj danubian. În același an se înființeazǎ primul cenaclu artistic din istoria Galațiului. Președinte: Nicolae Mantu. Secretar: Nicolae Spirescu.

1940-2008 Activitate artistică în România:

  • Expoziții personale, de grup, regionale și interregionale: 586
  • București: Muzeul National de Artă, Sala Dalles, Ateneul Român.
  • Galați, Brăila, Buzău, Constanța, Iași, Brașov, Timișoara, etc.

1951-2008 Manifestări artistice peste hotare

  • Expoziții personale, de grup, internaționale, bienale, concursuri internaționale: 367
  • Italia, Franța, Germania, Grecia, Israel, Elveția, Austria, Republica Moldova, Canada, etc.

1939-2006 Premii și distincții naționale și internaționale:

  • 1939 Premiul național „Tinerimea română”, București
  • 1951 Premiul național „Grafica de carte”, București
  • 1973 Medalia de aur „Pesca d’Oro”, Biella, Italia
  • 1973 Premiul național „Carlo Pittara”, Torino, Italia
  • 1977 31 decembrie: i se conferă titlul de cetățean de onoare Mestre-Veneția
  • 1979 Medalia de aur „Vittoria”, Torino, Italia
  • 1979 Premiul internațional „Pandolfi”, Milano, Italia
  • 1980 Premiul „Adrara”, Verona, Italia
  • 1984 Premiul internațional „San Fermo”, Bergamo, Italia
  • 1987 Premiul special „Sarnico”, San Martino, Italia
  • 1989 Premiul „Targa d’Argento” Alessandria, Italia
  • 1991 Distincția internațională „Gandosso”, Brescia, Italia
  • 1954 Medalia națională, grad maior, veteran de război.
  • 2006 Cetățean de onoare al Municipiului Galați

Bibliografie

* Corneliu Stoica, „Artisti plastici de la Dunarea de Jos”, Editura Alma, Galati, 1999. * Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoita Laptoiu, „Enciclopedia artistilor romani contemporani”, vol. V., Editura Arc 2000, Bucuresti, 2003. * Corneliu Stoica, „Identitati artistice”, Editura Alma, Gala’i, 2004. * Corneliu Stoica, „Dic’ionar al arti;tilor plastici galateni”, Editura Terra, Focsani, 2007. * Valentin Ciuca, „Un secol de arte frumoase la Iasi”, Editura Art XXI, Iasi, 2009. * Corneliu Stoica, „Intalniri confortante”, Editura Sinteze, Galati, 2007. * Corneliu Stoica, „Interferente”, Editura Sinteze, Galati, 2009. * Valentin Ciuca, „Dictionarul artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iasi, 2011. * Corneliu Stoica, „Acorduri cromatice la Dunare”, Editura Sinteze, Galati, 2011.