Hildegard Kremper-Fackne 1933-2004
Născută la Timișoara în 1933 și decedat la Berlin în 2004, a ocupat timp de decenii o poziție specială în scena artistică bănățeană și este una dintre cele mai importante personalități artistice ale comunității germane bănățene.
Hildegard Kremper-Fackner a avut întotdeauna o pasiune pentru arte, înrădăcinată în atmosfera stimulantă și tradițiile familiei sale. Bunicul Karl Kremper, descendent al unei familii tiroleze venite în Banat în 1812, în urma Războaielor de Eliberare, a fost pictor decorativ. Cei trei fii ai săi, care au învățat aceeași meserie, au participat și ei la cea mai mare comandă a sa – pictarea Bisericii Millennium din Timișoara. Tatăl artistului, Ladislaus Kremper, a încercat și el scrisul și a cântat la citeră și xilofon. Mama ei, Elisabeth, născută Augustin, i-a plăcut să cânte toată viața. Talentul muzical al fiicei sale, în special abilitățile sale de desen și pictură, au fost cultivate în mod ideal la Școala Notre Dame din Timișoara (1940-1948), așa că a decis să urmeze arta.
Hildegard Kremper a învățat artele și meșteșugurile de la zero la Liceul de Arte Frumoase din Timișoara, între 1948 și 1952: a învățat desenul de la exigentul Julius Podlipny și pictura de la Franz Ferch. Admiterea cu succes la Școala de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București a fost urmată de o pregătire academică cu specializare în grafică, sub îndrumarea profesorilor Vasile Kazar și Fred Micoș, până în 1958. Studentă ambițioasă a dobândit o gamă largă de posibilități expresive și finețe în gravură în studiourile bine dotate ale universității: de la xilogravuri și linogravuri la litografie, gravarea pe metal, care este solicitantă fizic, și tehnicile comune de gravare, precum aquaforte și acvatintă.
După ce și-a terminat studiile, Hildegard Kremper-Fackner s-a întors în orașul natal. Între timp, mulți artiști veniseră în orașul de pe Bega și se mutaseră în studiourile puse la dispoziție de asociația artiștilor în casa artiștilor din grădina de trandafiri. Kremper-Fackner a primit și un studio aici în 1959, pe care l-a împărțit cu colega și prietena sa, Lidia Ciolac. Un an mai târziu, s-a căsătorit cu Simon Fackner, inginer constructor din Transilvania, cu care a locuit în casa părintească obișnuită. În 1965, s-a născut fiul Ragnar, singurul copil al familiei. După ani de muncă neobosită, artista grafică și-a atins faima artistică odată cu prima sa expoziție personală la Timișoara, în 1968. Datorită integrității și popularității sale în rândul colegilor săi artiști, a fost aleasă în conducerea Asociației Artiștilor Plastici din România. În 1978, a ajuns chiar și vicepreședinte a asociației. Hildegard Kremper-Fackner a profitat și ea de împrejurarea fericită a înființării unei facultăți de arte plastice la Timișoara, în 1962. A fost angajată ca profesoară și s-a dedicat educației studenților cu dăruire și zel. Însă, până în 1974, când măsurile de austeritate ale regimului au intrat în vigoare și școlile și instituțiile culturale au fost primele victime, visul se sfârșise: facultatea a fost dizolvată, iar Hildegard Kremper-Fackner s-a întors la munca de artistă. În 1989, înainte de lovitura de stat, a emigrat în Germania împreună cu soțul ei. Familia s-a stabilit la Berlin, unde fiul locuia deja de ceva vreme. După o boală gravă, artista a murit pe 5 martie 2004.
Bogata operă grafică a lui Kemper-Fackner este grupată în cicluri coerente din punct de vedere tematic. Artista a preluat o temă în fiecare caz și a reprodus materialul în diferite variații compoziționale și tehnici grafice.
Principalele surse de inspirație folosite de artist au fost natura și omul. Rareori găsim peisaje distincte; de cele mai multe ori găsim forme individuale, crescute, cum ar fi copaci, rădăcini, fructe, flori, păsări, insecte, pești și animale marine.
În prima perioadă a operei sale, figura umană este ușor stilizată geometric, dar ulterior este redată mai precis de dragul fizionomiei. Figurile povestesc despre destin așa cum a fost transmis în mituri și basme, despre „povești incredibile” („Prometeu”, „Căderea lui Icar”) sau despre „legendele bănățene” care înconjoară ruinele castelelor Vilagosch, Lippa și Shoimosch. Explorarea subiectului războiului și a consecințelor sale se reflectă în imagini precum „Prima zi de pace” sau „Noaptea terorii și a umanității”. Aici, tensiunea este sugerată viu și aproape flagrant de juxtapunerea ruinelor ca semn al distrugerii și a unui copil protejat înfățișat într-un cerc de lumină.
text de prezentare tradus și adaptat după sursa: https://www.banater-schwaben.org/nachrichten/kultur/details/426-in-der-grossen-welt-meine-kleine-welt/