Lena Constante 1909-2005

A studiat Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde îl are profesor pe marele etnograf Dimitrie Gusti. Ca membră a echipelor monografice organizate de şcoala sociologică de la Bucureşti are posibilitatea să studieze arta populară românească din regiunile cele mai tradiţionale. În perioada studiilor îl cunoaşte şi pe viitorul ei soţ, etnomuzicologul Harry Brauner, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner.
A fost o artistă binecunoscută pentru lucrările sale originale de tapiserie şi pentru activitatea folcloristică. A lucrat covoare cu motive populare stilizate în atelierul propriu având expoziţii personale de tapiserie. În 1954 fondează Teatrul „Ţăndărică” (teatru de copii) împreună cu Elena Pătrăşcanu, soţia ministrului de justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu, ceea ce duce la arestarea şi condamnarea ei şi a lui Harry Brauner la câte 12 ani de închisoare. Este eliberată în 1962, iar în 1968, la rejudecarea procesului Pătrăşcanu, amândoi sunt găsiţi nevinovaţi. Deşi membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Lena Constante nu a putut expune lucrările de pictură din cauze politice. Acest lucru o determină să lucreze „artizanat”, respectiv să se îndrepte spre tapiserie, utilizând materiale folclorice autentice, realizând colaje din ţesături. Fragmentele de costume populare, ştergarele şi broderiile ţărăneşti îşi pierd utilitatea iniţială în colajele Lenei Constante, fiind încărcate cu noi valori estetice, păstrându-şi însă autenticitatea.


„Când am ieşit din închisoare, în 1961, Uniunea Artiştilor Plastici nu a acceptat să fac pictură. Un fost deţinut politic nu avea voie să expună. După multe intervenţii mi s-a dat voie să lucrez artizanat. La început am făcut păpuşi. Studiasem etnografie, aşa că am trecut repede către arta populară. Într-o excursie de numai câteva zile pe care am făcut-o la Hunedoara, în Ţara Pădurenilor, am avut norocul să văd un târg, adică femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în superbe costume populare. Am întrebat ce se întâmplă cu aceste costume atunci când se rup şi răspunsul m-a impresionat. Hainele erau aruncate sau folosite drept cârpe de spălat pe jos. Le-am dat adresa mea şi i-am rugat să mi le trimită, la schimb cu orice altceva. Am adunat vreo 12 ani aceste petice ca să mă pot apuca de lucru pentru tapiseriile mele. Şi atunci, fără nici un motiv, autorităţile m-au acuzat că distrug folclorul.” (Lena Constante)
„Tapiseriile Lenei Constante sunt feerice… Lena Constante asamblează cu acul citatete de gândire populară, formulând din aceste prime figuri de stil fraze artistice noi, al căror sens îi aparţine exclusiv. De unde provin citatele?… sunt piepţi şi mâneci de cămăşi populare, ii, din zona Pădurenilor, brodate cu motivele emblematice tradiţionale ale ariei arhaice româneşti: soarele, luna, apa, focul, stelele, frunza bradului, care ne trimit în adâncul mitologiei. (…) Ea obţine, astfel, prin desimea motivelor şi prin rânduire compoziţională, adevărate antologii de artă românească.” (Paul Anghel, jurnalist)
Din lucrările artistice ale Lenei Constante, de o importanţă aparte sunt icoanele pe sticlă, reproduceri a peste 650 de icoane ţărăneşti pe sticlă şi lemn, din perioada în care lucra în echipa monografică a lui Dimitrie Gusti – 1932, ilustraţiile pentru copii – un prim refugiu în exprimarea artistică a Lenei Constante, cenzurată de autorităţi pe motive politice, şi desenele din închisoare – „Singură în celulă nu îţi rămâne decât altceva de făcut decât să stai ore întregi încremenită pe scaun, să aştepţi… Orice ocupaţie este imposibilă şi interzisă. Uneori găseam în farfurii aşchii de os. Frecate de cimentul zgrumţuros al mesei, oasele luau formele dorite. Făceam miniaturi de instrumente, care măsurau cam trei centimetri. Lucram pe ascuns. Cu urechea la pândă în premanenţă. Dacă erai prins, primeai pedepse şi supravegherea devenea mai aspră.” (Lena Constante)

Lena Constante devine cunoscută la nivel internaţional după 1989 prin două cărţi care descriu experienţa avută în închisorile comuniste. Opera Lenei Constante nu este doar o mărturisire, ea este un act estetic. Îşi publică prima carte la Paris în 1990 cu titlul L’Évasion silencieuse. În 1992 este tipărită şi în română, în traducere proprie: Evadarea tăcută. Evadarea tăcută a fost denumită de criticul Ruxandra Cesereanu „iadul singurătăţii”, pentru că autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătăţii şi a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reuşeşte să învingă suferinţa cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schiţe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen. Supravieţuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aş fi putut să înving disperarea, mizeria şi spaima celorlalţi şapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulţumită să-i pot da din când în când un bobârnac. În pofida foamei, a singurătăţii, cu toată slăbiciunea mea şi forţa lor să le dau tuturora cu tifla”. Despre cea de a doua carte, care o continuă pe prima, apărută în 1993, Evadarea imposibilă, Ruxandra Cesereanu o caracterizează ca „purgatoriul promiscuităţii, cartea cenuşie”, pentru că descrie perioada în care Lena Constante a avut parte de celula comună. Această operă a fost scrisă în limba română în original.
„Evadările m-am hotărât să le scriu brusc, fără să fi avut înainte vreo intenţie de acest fel. (…) Într-o zi m-am trezit pur şi simplu dimineaţa, pe la ora 6, şi am început să scriu într-un caiet pe care îl aveam pe masă ceea ce avea să devină prima frază a cărţii: „Je suis condamnée à 12 ans de prison…” Deja scăpasem de paralizia fricii, eram acum un om normal.” (Lena Constante)
„Închisoarea este o experienţă colosală. Dacă apuci să supravieţuieşti. Dacă scapi cu sufletul neotrăvit. Dacă reuşeşti să transformi răul în bine. E o întrecere cu tine. Să ai ambiţia să nu înnebuneşti, să nu pleci capul, să nu te umileşti.” (Lena Constante)

Surse:
Album Lena Constante. Biografie, tapiserie, icoane, ilustraţii, desene din închisoare – Editura Instututului Cultural Român, 2005
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lena_Constante