Marius Butunoiu (n. 22 octombrie 1919, Turtucaia – d. 23 iunie 1999) a fost un sculptor român.
A devenit ofițer în arma geniu și având, în urma liceului, specialitatea de maestru sculptor, a fost șef al Studioului de Arte Plastice al Armatei până la trecerea în rezervă, în 1977.[
Este autor a peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră. A fost preocupat și inspirat îndeosebi de personalitățile istorice (Burebista, Decebal, Traian, Basarab I, Mircea cel Bătrân, Bogdan I, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Aleksandr Suvorov, Alexandru Ioan Cuza ș. a.).
Unele monumente realizate de el, în 1961, și consacrate ostașului român, au fost amplasate inclusiv în Ungaria, în orașele eliberate de armata română în Al Doilea Război Mondial (Miskolc, Nyíregyháza și Hajdúböszörmény), însă cel mai cunoscut este Monumentul eroilor patriei, realizat în 1956-1957 împreună cu Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu și T. N. Ionescu și amplasat în fața Universității Naționale de Apărare din București.[