Constantin Baciu (n. 9 februarie 1930, Iași—d. 2005) a fost un pictor și grafician român.

Expoziții personale

Prima expoziție personală a fost organizată în martie – aprilie 1972, în București, la Galeria “Apollo” și a cuprins 12 lucrări de pictură. În același an (8-21 aprilie) a expus și la Galeria “Lydie Ray” din Bienne (Elveția) un număr de 36 de lucrări. 1973: București, Galeria “Amfora” – 15 lucrări de pictură; 1974: București, Galeria “Orizont” – pictură și grafică; 1975: Iași, Galeria “Cronica” – 40 de lucrări de grafică și pictură; 1979: Lingen (RFG), 18 lucrări de desen alb-negru și color; 1981: București, în holul Policlinicii “Drumul Taberei”; 1986: Washington, expoziție personală împreună cu Gyorgy Mihail; 1988: Sibiu, Galeriile “Sirius”, grafică și pictură; 1988: București, Galeriile “Simeza”. Au fost organizate două expoziții personale postum în 2006: la Galeria “Eleusis” din Iași, cu lucrări de desen și gravură, apoi la Galeria “Frunzeti” din Bacău, cu 44 lucrări de grafică. In 2011 au fost prezentate lucrări de grafică în cadrul unei expoziții de grup, la Galeria “Eleusis”.

Aprecieri critice

Intreaga sa operă a fost analizată in multe articole semnate de critici diferiți: Petre Comărnescu, Grigore Hagiu, Constantin Prut, Virgil Mocanu, Val Gheorgiu, Dan Grigorescu, Nicolae Argintescu Amza, Dan Hăulică, Romulus Balaban, Liviu Antonesei, Nicolae Velea, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Pavel Șușară, Iolanda Malamen, Alecu Ivan Ghilia, Petru Nicolescu, Octavian Barbosa, etc.