





Vasile Dobrian 1912-1999
„Vasile Dobrian a graphician of long experience, concentrates mainly on linocut in colours. In highly simplified compositions works, generally static but with a touch of the monumental, he outlines scenes and humans figures which bear the stamp of sincerity and authenticity” – The Fine Arts in the Rumanian People’s Republic, Meridians Publishing House, 1961
Vasile Dobrian (n. 2 noiembrie 1912, Rod, Mărginimea Sibiului – d. 1999, Bucureşti) a fost un pictor, desenator, grafician şi poet român asociat cu avangarda. A absolvit, în 1934, Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Este fondator, împreună cu Aurel Mărculescu, al Grupului grafic 1939-1947. Între anii 1949-1956 a fost profesor şi director al Înstitutului de Arte Plastice din Iaşi.
Operele sale au fost prezentate în expoziţii personale la Bucureşti între anii 1935-1945 la Saloanele Oficiale (pictură şi grafică) şi 1945-1977, Baia Mare 1962, Timişoara 1963, Leningrad 1963, Bacău 1964, Cluj-Napoca, Râmnicu Sărat, Galaţi, Ploieşti, Brăila 1965-1967, în manifestari de artă românească organizate peste hotare, cât si expoziţii internaţionale organizate la: Lugano 1954, Veneţia Bienala din 1960 şi 1962, Ljubljana 1961, 1965, Sao Paulo Bienala din 1963, Tokio 1967, Berlin 1967, Florenţa 1968 şi 1970, Pescia 1968, Linz 1968, Varşovia 1970. În decursul timpului expune alături de artişti plastici precum : Alexandru Ciucurencu, Horia Damian, Eugen Drăguţescu, Alexandru Ţipoia, Ion Ţuculescu, George Tomaziu, Ioan Mirea, Nicolae Brana, Aurel Mărculescu, etc.
Desenele şi gravurile sale reprezintă un comentariu al ambianţei sociale, în care prezenta sa ia uneori forma explicită a angajării pentru idealuri umaniste. În ultimul deceniu, in paralel cu grafica militantă, a întreprins unele experienţe in domeniul organizării plastice a imaginii. Compoziţiile in acest caz, sunt consecinţele juxtapunerii unor suprafeţe geometrice de culoare, în structura cărora, recunoaştem ca pricipiu ordonator sau ca prim impuls al construcţiei, semnul abstract al unei litere. Armonia pe care o obţine între culori se produce în condiţiile conservării mişcării pe care o presupun contrastele, adeseori violente, între tonalităţi. Artistul şi-a editat câteva albume de grafică: Domino (1936), Patimi omeneşti (1937), Instantanee din viaţa oraşului (1938), Ciclul morţii (1942), Drumul unei vieţi (1946), fiind în acelaşi timp autorul unor volume de poezie, cel mai important fiind volumul Un anumit anotimp din 1977. Reprezentant al avangardei românesti atât în artă cât şi în poezie alături de alţi poeţi ai avangardei precum Gellu Naum, Saşa Pană, Geo Bogza, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Gherasim Luca etc. A colaborat (cu gravuri) la revista dobrogeană Litoral (1939-1943).
Opere
* Domino, 1936 (album)
* Instantaneu din viaţa oraşului, 1938 (album)
* Patimi omeneşti, 1939 (album)
* Steaua inimii, editura unu, București, 1939
* Ciclul morţii, 1942 (album)
* Drumul unei vieţi, Editura Orizont, Bucureşti, 1945 (cu o prefaţă de Zaharia Stancu)
* Umbra unei melancolii, editura unu, Bucureşti, 1946
* Alfabetul sângelui, editura unu, Bucureşti, 1946
* Jocuri în filigran, Litera creștină, Bucureşti, 1947 (cu două desene de autor)
* Personaje secrete în trecutul imediat, Editura Orizont, Bucureşti, 1947
* Crepuscul intim, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969
* Un anumit anotimp, Litera Internaţional, 1977
* Arhipelag, Cartea Românească, Bucureşti, 1989
* Dialog, 1993 (album)