Viața sintetică a lui Felix Deac
Vernisaj: 25 mai 2012
19:00 – 04:00
Expoziție-instalaţie:Synthetic Life
artist: Felix Deac
curator: Cosmin Năsui
Durata expoziției: 25 mai – 25 iunie 2012
Locație: Aiurart
str. Lirei, nr. 21, sector 2, București
021 211 77 41
Felix Deac este un sculptor tânăr care folosește materiale sintetice în artă pentru realiza tipuri de creație organice, anatomice, care incă nu există. Sculpturile sale folosesc materiale precum silicon, cauciuc poliuretanic, păr, make-up, acrilic sau metal.
Creațiile lui Deac se subscriu teoriei unui tip de hyper realism (ca textură) antropomorf (în forme non-umane), sunt produsul a deja 3 ani de experimente și subiectul unei documentări academice pentru lucrarea de doctorat derulată la Universitatea de Artă și Design-Sculptură de la Cluj.
„Studiul aprofundat al realităţii şi imitaţia care mi-au fost inoculate de-a lungul formaţiei universitare au fost punctul forte şi în acelaşi timp motivaţia fundamentală pentru aceste lucrări. Depăşind condiţiile materialului şi ale materialităţii, am început să mă joc cu formele respectând o logică a viului. Detaliile şi texturile sunt luate din lumea vie şi reală, cu scopul de a le aşeza într-un ansamblu non antropomorf.” (Felix Deac)
„Meticulozitatea tehnică a lui Deac este desăvâșită în reproducerea texturilor naturale ale pielii, pilozitățiilor dar și a diferitelor organe și glande de suprafață ale creaturilor sale sculpturale. Creația sa recentă, din care fac parte și „Artificial Life 01”,„Artificial Life 02”, a câștigat în amplitudinea dimensiunilor formelor dar și în depășirea punerii rapide în raportare la alți sculptori precum Maurizio Cattelan, Ron Mueck ori Patricia Piccinini.” (Cosmin Năsui)
De dimensiuni mici (15 x 10 x 5 cm) sau mari (160 x 150 x 60 cm), 9 dintre lucrările lui Felix Deac vor deschide expoziția „Synthetic life” de la Aiurart, un nou smART concept house în București, cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor.
„Prin proiectul pe care îl propun şi îl expun în faţa publicului încerc să stârnesc reacţii viscerale şi din nou pun în joc o relaţie pur simpatetică şi puternică între privitor şi lucrări.” (Felix Deac)
Organizatori: Aiurart, Năsui Collection & Gallery
Parteneri: Best Communication Media-clockwise translations, Illy România
Parteneri media: Modernism.ro, Radio România Internațional
—
aiurart este un spaţiu dedicat artei contemporane de la pictură şi sculptură la artă video, instalaţii şi proiecte artistice experimentale. În egală măsură este locul în care industriile creative şi culturale (design, advertising, arhitectură etc.) pot găsi o scenă de comunicare.
Statements curator și artist
„Evoluția vieții depinde de mutație și adaptare. Lanțul evolutiv este anticipat și produs în laboratoarele de cercetare știintifică și artistică. Fără a fi neapărat numită Science Art, creația contemporană a fost și este desfășurată între artă & știință. Modele de alcătuire ale noului genetic organic al secolului XXI au lăsat deja în urmă proiecțiile viitorul robotic metalic.
Felix Deac este un sculptor tânăr care folosește materiale sintetice în artă pentru realiza acele tipuri de creație organice, anatomice care însă nu au fost create încă de natură. Sculpturile sale sunt creaturi mutante ale lumii postindustriale. Meticulozitatea sa tehnică este desăvâșită în reproducerea texturilor naturale ale pielii, pilozitățiilor dar și a diferitelor organe și glande de suprafață ale creaturilor sale sculpturale.
Creația sa recentă, din care fac parte și „Artificial Life 01”,„Artificial Life 02”, a câștigat în amplitudinea dimensiunilor formelor dar și în depășirea punerii rapide în raportare la alți sculptori precum Maurizio Cattelan, Ron Mueck ori Patricia Piccinini.
Modelul mutant constructivist al lui Felix Deac este o abordare nouă și importantă adăugată sculpturii estice europene.”(Cosmin Năsui)
—
„O mare parte din timp am dedicat-o studiului formelor şi cercetării unor relaţii obiective dintre formă şi material, însă cu succese limitate. În schimb mi s-a revelat o nouă realitate plastică necunoscută pentru mine până în momentul experimentului genesis.
Studiul aprofundat al realităţii şi imitaţia care mi-au fost inoculate de-a lungul formaţiei universitare au fost punctul forte şi în acelaşi timp motivaţia fundamentală pentru aceste lucrări. Dacă imitaţia mi-a cerut mai mult, atunci am încercat să reprezint şi mai mult. Dacă exigenţa mi-a cerut realul, atunci am redat suprarealul. Depăşind condiţiile materialului şi ale materialităţii, am început să mă joc cu formele respectând o logică a viului, intenţionând să dau viaţă proprie fiecărei lucrări. Detaliile şi texturile sunt luate din lumea vie şi reală, cu scopul de a le aşeza într-un ansamblu non antropomorf.
Intenţia mea este să atribui unor obiecte şi forme calităţi estetice care să le ofere o existenţă inexplicabilă datorită iluziei de viu pe care o creez. Viul şi regulile lui sunt nişte canoane care singularizează aceste lucrări, însă formele viului în mintea mea nu au nici o limită şi încerc să extind şi să eliberez curentul hiperrealist de cătuşele figurativului şi să reformulez expresia stilistică a hiperrealismului din sculptură în noi volumetrii, dar non antropomorfe.
Prin proiectul pe care îl propun şi îl expun în faţa publicului încerc să stârnesc reacţii viscerale şi din nou pun în joc o relaţie pur simpatetică şi puternică între privitor şi lucrări.” (Felix Deac)