Expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, la Muzeul Național Cotroceni
17 februarie – 3 aprilie 2022
Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, invită publicul, în perioada 17 februarie – 3 aprilie 2022, în Spațiile Medievale, să viziteze expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, un elogiu adus femeii, conturată prin mijloacele de exprimare specifice artelor plastice.
„Prilejul acestei expoziții propune perspective multiple de reprezentare, înțelegere și interpretare ale artei românești din secolul XX până în secolul XXI, care pot fi urmărite atât din punctul de vedere al artistului, al colecționarului dar și al tematicilor selecției curatoriale. Expoziția etalează curatorial lucrări mai puțin cunoscute sau rar expuse din colecția Muzeului Național Cotroceni dar și din peste 29 de colecții private”, arată istoricul de artă Cosmin Năsui, curatorul expoziției.
Nume celebre ale artei clasice şi contemporane româneşti – Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Iosif Iser, Camil Ressu, Milița Petrașcu, Ștefan Vasile, Michaela Nica Crăciun, Puia Hortensia Masichievici, Sofia Uzum, Rodica Maniu, Nicolae Vermont, Frederic Storck, Costin Petrescu, alături de alţi artişti remarcabili – aduc în fața vizitatorilor, prin acest proiect expozițional, portrete de femei, ipostaze ale nudului feminin, femeia în contextul lumii rurale, dar și protagonistă pe scena urbană, precum și imagini ale maternității.
Expoziția „Reprezentări feminine în arta românească” este deschisă publicului până pe 3 aprilie 2022 și poate fi vizitată de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00. Vizitarea se face pe bază de programare, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381, doar cu respectarea măsurilor speciale care au ca scop prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HYP TV, Trinitas, Modernism, Presa de Azi, Ordinea Zilei, See Bucharest, PropagArta, București Business.